De ce accepți mai puțin decât meriți?
Cu câțiva ani în urmă, am fost într-un punct în care îmi spuneam mereu că trebuie să fiu „acolo” pentru ceilalți. Credeam că, dacă spun DA suficient de des, voi deveni mai apreciat, mai respectat, poate chiar mai valoros.
Apoi a venit momentul care m-a trezit. Era o dimineață agitată, iar inboxul meu era deja plin de cereri. Una dintre ele era de la un coleg care mă ruga să îl ajut cu o prezentare pentru un proiect care nici măcar nu era al meu. Am vrut să spun NU. Eram deja copleșit, aveam propriile mele obiective de atins. Dar cuvintele au ieșit altfel: „Sigur, te ajut.”
Știi ce a urmat? Restul zilei mele a fost sacrificat pentru proiectul lui. Prezentarea a fost gata la timp, dar propriile mele sarcini au rămas neterminate. Iar la finalul zilei, nu m-am simțit un coleg mai bun. M-am simțit obosit, frustrat și furios. Nu pe el, ci pe mine.
Cât de des accepți mai puțin decât meriți?
Cât de des taci, eviți să te afirmi sau să spui NU pentru că pare mai ușor să lași lucrurile așa cum sunt.
Aceasta este întrebarea care doare, dar care schimbă totul: „De ce continui să accepți mai puțin decât meriți?”.
Uneori, „a accepta” devine un mecanism de supraviețuire. Suntem învățați să ne mulțumim cu puțin pentru a evita conflictele, pentru a păstra relații sau pentru a evita riscul respingerii.
Dar ce costuri implică acest compromis?
- Fiecare DA spus fără convingere îți diminuează respectul de sine.
- Fiecare tăcere care evită un NU îți mănâncă energia.
- Fiecare compromis care nu te reprezintă lasă o rană invizibilă.
