Repeți ziua de ieri timp de 5 ani?

Timpul nu te întreabă. Nu așteaptă. Nu face pauze. Fiecare „mâine” devine „ieri” mult prea repede. Ai simțit asta?

Dimineața te trezești cu gândul că ai timp. Că nu e grabă. Că vei începe „mâine”. Dar mâine devine poimâine, poimâine devine săptămâna viitoare, apoi vine un nou an, un nou început – și îți spui iar: „O să fac.” Dar nu faci. Timpul nu-ți cere permisiunea să treacă. Nu te așteaptă să fii pregătit. Nu-ți oferă pauze. El doar curge, indiferent dacă tu acționezi sau nu.

Când ai stat ultima oară să te gândești ce ai făcut ieri? Ce ai decis? Ce ai amânat? Câte lucruri ai spus că „le vei face” și câte dintre ele s-au materializat? Cum ai visat, ai plănuit, ai promis că „o să începi” și apoi ai realizat că încă ești în același loc?

Acum imaginează-ți că acea zi se repetă. Zilnic. Timp de 5 ani. Aceeași lipsă de acțiune. Aceleași scuze. Aceleași promisiuni goale pe care ți le faci.

Și într-o zi, într-un moment banal, poate în trafic, poate într-o seară când e liniște și ești doar tu cu gândurile tale, îți dai seama. Au trecut 5 ani. Ai pierdut timp. Ai trăit în reluare. Și acum?

Îți place unde ajungi? Dacă răspunsul este „nu”, atunci întreabă-te: de ce lași lucrurile așa? Poate crezi că ai tot timpul din lume. Dar timpul nu face pauze pentru nimeni.

Problema nu e că timpul trece.
Problema e că tu îl lași să treacă fără direcție.

Trăim ca și cum am avea un stoc infinit de zile.
➡ Amânăm decizii.
➡ Ne complacem în rutină.
➡ Așteptăm „momentul potrivit”.

Dar ce se întâmplă când „mâine” devine „niciodată”?